Ne nastem zei

Ne nastem liberi…

Cantarim 3 kg , moscolim cateva scutece si incepem sa facem primii pasi, cand incepem sa facem primii pasi, acele este momentul in care suntem mai puternici decat vom mai fi vre-o data.

Un gard , este pentru un copil echivalentul la o cladire cu doua eteje pentru noi, adultii.

Totusi, copilul nu are teama, excaladeaza aceea constructie gigant .

Nimic nu este imposibil! Nu exista limite! Nu exista,, nu pot’’! Nu exista frica de esec!

Dar vine mama si ii spune ,, o sa cazi’’, in acel moment ceva groasnic se intampla, desi vorbele mamei  le privim cu scepticism , adanc in suflet si fara sa ne dam seama, ne schimbam definitive.

Apare frica si ne punem la indoiala pe noi insine, nu mai suntem ,,zei’’… ne pierdem putere…in fiecare zi , pe masura ce crestem , devenim din ce in ce mai slabi.

Cand suntem copii, nu exista rusine, ne asezam jos pe pamant sau in mijlocul alei in fata blocului, pentru ca asta simtim, simtim nevoia sa stam jos 5 minute si stam, suntem liberi…facem ce vrem, nu ne gandim ce ar putea spune alti ,suntem noi insine …si este bine, nici nu ne dam seama cat de bun este lucrul asta , pentru ca asa ni-se pare normal chiar este normal ,DAR…

Vine mama si spune ,, ridicate de acolo, uite ce te-ai murdarit, ce o sa spuna lumea’’ .Desi foarte putin ne intereseaza in acel moment, ceva groasnic se intampla, adanc in inima noastra nu mai suntem noi, cei liberi si care faceau ce isi doareau si simteau…usor fara sa ne dam seama ne pierdem din libertate.

Un lucru asa de firesc …(ma doar picioarele, stau jos), nu o sa il mai facem …pentru ca suntem niste domnii si doamne, desi ne sfasie piceoarele de la pantofi noi, nu ne asezam un minut pe bordura  sa scoatem pantoful, pentru ca nu mai suntem liberi…actionam in functie de asteptarile celor din jur. Pentru ca ni s-au taiat aripile atunci cand am fost zei. Ni-sa luat elenul cand am fost invincibili si ni-sa spus ca nu putem.

Chiar nu putem?